“Salvează un destin” este o campanie umanitară ce vine în sprijinul unui tânăr de 18 ani, a cărui viaţă a fost radical schimbată de un groaznic accident rutier.
Teribilismul unui şofer imprudent şi zelul unei seri de sâmbătă cu prietenii au condus la distrugerea fizică a acestuia şi spulberarea viitorului său riguros plănuit.
Elev în clasa a 12-a, adolescentul îşi pregătea bagajul de cunoştinţe pentru examenul de bacalaureat, visa să urmeze o facultate bazată pe efort fizic şi să rezoneze cu prietenii săi în cele mai importante momente din viaţa unui tânăr aflat în ultima etapă a educaţiei preuniversitare.
Incidentul i-a cauzat grave leziuni la coloana vertebrală şi la unul din membrele inferioare, tipul afecţiunilor având caracter de noutate în România şi neexistând posibilitatea unei intervenţii medicale în ţară. Singura şansă de salvare este oferită de o clinică din Turcia, ce este dotată cu aparatura necesară unei reconstrucţii complete a oaselor fracturate.
Costurile întregului proiect medical se estimează la minim 20.000 €, sumă ce depăşeşte substanţial nivelul economiilor unei familii modeste din România.
Impactul suferit i-a generat o traumă psihică majoră, realizând că viaţa sa va avea o altă turnură decât cea imaginată de mintea sa idealistă şi ambiţioasă.
Cu durere în suflet şi zguduiţi de cele întâmplate, prietenii şi colegii săi am decis să luptăm, încărcaţi cu toate armele necesare, însa în acest război avem nevoie de o armată de suflete, fiecare contribuind la readucerea armoniei în viaţa şi sănătatea victimei, pentru a îl ajuta să îşi contureze noul destin.
Dacă găsiţi în inimile voastre puterea să îl ajutaţi, donaţiile se fac în contul:
RO46BTRL03401201R13225XX
-BancaTransilvania-
#salveazaundestin
Mesaj de susținere
Când se frâng aripile în zbor, pare că a păşi e ceva banal şi simplu. Când însă nici pasul nu mai poate fi făcut, pare că viaţa se transformă hotărâtor. Urmare a unui accident de maşină, acesta este prezentul trăit acum de un tânăr. Trist şi împovărător. Nu putem să rămânem indiferenţi. Nu-l putem abandona în negura suferinţei. Este elevul nostru, colegul, prietenul din “familia Nicu Gane”. Sprijinim pe deplin iniţiativa unui grup de colegi şi prieteni care au demarat campania umanitară “Salvează un destin”. Ne dorim ca semenii noştri, absolvenţi de ieri şi de azi, prietenii şcolii noastre de aici şi de oriunde să fie solidari cu noi în demersul de ajutorare. Stă şi în puterea noastră, ca viitorul acestui tânăr să se contureze frumos. Să redevină sănătos să poată lupta pentru visele lui, să poată păşi din nou.
Director,
Prof. Nechifor Elena-Cristina