VASILE BALOMIR, profesor titular de parte ştiinţifică, a condus Gimnaziul “Alexandru Ioan I” în primul an al fiinţării sale, 1870–1871. Bursa judeţului pentru Politehnica din Zürich l-a adus la Fălticeni prin transfer de la Gimnaziul “Ştefan cel Mare”, Iaşi. Funcţionau în acel an doar doi profesori: directorul la partea ştiinţifică şi Nicolae Beldiceanu la partea literară. “Ministerul aprobă cu satisfăcţiune deschiderea cursurilor gimnaziului… precum şi permutarea domnului Vasile Balomir în calitate de director şi profesor de parte ştiinţifică” (Telegrama ministrului nr. 10581). Ros de o boală ascunsă şi neiertătoare, în mai 1871, Vasile Balomir cerea să fie înlocuit cu Nicolae Beldiceanu. La scurt timp s-a sfârşit din viaţă.
THEODOR AVRAM, profesor de ştiinţele naturii, a predat la gimnaziu între 1871–1876 fiind şi director. Cum între timp îşi deschisese şi o tipografie, nu a mai avut timp suficient pentru şcoală.
V. T. LOVINESCU, profesor de română, latină şi istorie, între 1873–1876, a funcţionat apoi ca director fiind ancorat şi în realităţile vieţii politice. Întemeietor al dinastiei Lovineştilor, el a îndrumat paşii nesiguri ai începuturilor gimnaziului, dându-le putere şi temeinicie. Membru în consiliul comunal, a susţinut interesele şcolii şi i-a obţinut dotări corespunzătoare. Din 1876 conduce gimnaziul şi şcoala de meserii care funcţiona în acelaşi local. În 1885, printr-un amendament în Cameră, obţine o izbândă: trecerea gimnaziului în bugetul ministerului. Primul şi marele pas pentru construcţia clădirii gimnaziului de aici porneşte. A izbutit să-şi vadă visul împlinit: în 1892 s-a intrat în frumosul şi modernul locaş. Făcuse foarte multe şi erau încă multe de făcut. Întâi de toate, şcoala şi gospodărirea acesteia precum şi a proprietăţii sale de pe strada Sucevei, stradă a Lovineştilor în perimetrul de după spitalul israelit (Maternitate) şi până la casa Horia şi Vasile Lovinescu (Galeria Oamenilor de Seamă). Activitatea şcolară s-a împletit cu cea politică; în cinci legislaţii a reprezentat oraşul ca deputat şi senator. 40 de ani de activitate în slujba şcolii urmată de o bătrâneţe activă la Casa de economii. Participant la sărbătoarea Semicentenarului, privind înapoi cu modestie şi mulţumire, cel ce s-a înzidit în şcoala pe care a slujit-o formând atâtea generaţii, a dăruit un fond bănesc pentru ajutorarea elevilor cu puţine posibilităţi materiale.
A slujit ca director aproape un sfert de veac. A fost decorat cu Steaua şi Coroana României, grad de oficer, Bene-merenti, clasa I-a şi Răsplata muncii pentru şcoală.
GHEORGHE STINO a fost profesor de limba franceză onorând şcoala până în 1932. Absolvent al gimnaziului în 1892, el face parte din familia slujitorilor şcolii care începe cu tatăl său, Ion Stino, autor al unui manual de geografie pentru învăţământul primar, şi continuă cu fiul său, cunoscutul profesor A. G. Stino. Profesor al lui Mihail Sadoveanu, a condus şcoala din martie 1901– decembrie 1903, august 1918 – ianuarie 1919 şi din 1921–1929. Interesat de literatură, iubitor de carte şi cultură, a militat pentru înfiinţarea bibliotecii gimnaziului şi pentru organizarea vieţii cultural-artistice preocupându-se şi de orchestra elevilor. Pensionat în 1932, mărturisea: “şcoala a fost unicul scop al vieţii mele”. Activitatea de etajare a liceului l-a încăpăţânat în a realiza şi mai mult. În măsura în care a avut fonduri. Cei ce l-au urmat, au continuat amenajările.
ANASTASE SPIRIDONESCU, născut la Pomârla, Dorohoi, profesor de limba latină din 1899, a organizat sărbătoarea Semicentenarului considerându-se pe sine şi pe confraţii săi “apostoli” al luminii, frumosului şi adevărului. Probabil istoricul gimnaziului l-a scris el iar statisticile le-a realizat N. N. Tolea, profesor de desen care era şi secretar. Serbarea a fost pregătită de Ion Chirescu, actorul Marinescu şi profesoara Creangă. Dintr-o scrisoare trimisă de un absolvent al promoţiei 1932, căpitanul Cozma, citim că era “înalt şi voinic cât Ceahlăul”. Portretul capătă consistenţă prin evidenţierea aspectelor de ordin moral, în primul [rând era] iubirea pentru elevi. A condus şcoala aproximativ 16 ani.
HARALAMBIE BĂIEŞU, născut la Botuşana, lângă Umor, în 1891, a absolvit Universitatea din Cernăuţi, specialitatea istorie – geografie. A fost director al liceului din 1929–1931 şi a apoi din 1945–1946. În special în timpul ultimii conduceri s-a lovit de epoca tulbure, de precaritatea mijloacelor pentru desfăşurarea învăţământului, muncind pentru reconstrucţia şcolii devastată de ravagiile războiului şi izbutind să o reorganizez prin energia sa neobosită. A continuat cu aceeaşi energie munca până la pensionarea din 1947. A fost membru al Ordinului “Coroana României”, în grad de Cavaler.
VASILE CIUREA, născut la Fălticeni în 1885, absolvent al gimnaziului în 1898, s-a specializat în Ştiinţele Naturii, specialitatea secundară – drept şi economie politică. Îşi începe profesoratul la Pomârla. La Gimnaziul în care a învăţat, a slujit din 1900 până la pensionare, în 1943. Din 1914 se preocupă de muzeu colecţionând exponate valoroase, realizându-l mai întâi în şcoală, lângă amfiteatru, şi mutându-l apoi în clădirea proprie, vizavi de primărie, actualmente Biblioteca orăşenească. Primar, prefect, parlamentar, director, profesor a fost o personalitate cu preocupări diverse. În timpul directoratului său s-au pensionat Anastase Spiridonescu şi Gheorghe Stino. A fost membru al Societăţii regale de geografie, membru corespondent al Comisiei monumentelor istorice, membru activ al Societăţii naturaliştilor, membru corespondent al Societăţii numismatice. Muzeul Fălticenilor, deschis în 1930, este rodul muncii sale. Simion Mehedinţi îi recunoscuse meritul: “de-ar face şi alţii aşa”. L-a onorat şi faptul că a editat manuale şcolare. A fost decorat cu “Răsplata muncii” Cl. I, Ordinul “Coroana României”, Meritul cultural, Profesor evidenţiat şi Profesor emerit. A trăit bucuria Centenarului reprezentând ca decan de vârstă vechea gardă.
ION MAZĂRE, ardelean, profesor de matematică din 1906 până la pensionarea din 1935. A. G. Stino afirma că a terminat gimnaziul în timpul directoratului său (1914–1915), probabil o “enclavă” în timpul directoratului Spiridonescu. Ajutor de primar şi primar, un fost elev îl portretiza “ochi pătrunzători, cu o pală de păr roşu ce o dădea peste chelie”. A fost director între 1933–1938.
ILIE GRIGORE, născut în 1887 la Copăceni, Ilfov, specializat în filosofie, a funcţionat la Liceul “Nicu Gane” din 1930 până în 1947, la pensionare. A condus şcoala între 1938–1945. O perioadă dificilă “şcoala străjerită din 1937, pavilionul s-a ridicat la 29 mai 1938”. Epocă tulbure în care, pentru a ajuta elevii a înfiinţat internatul în câteva spaţii din şcoală supraveghind mişcările de extremă care aveau adepţi între elevi; perioadă nesigură şi cu multe încercări, cu mobilizări şi concentrări, cu refugiul la Blaj, cu pierderi materiale şi umane.
NICOLAE MACOVEI semnează la rubrica director în 1940. Era născut în 1907 la Cahul; cităm dintr-un proces verbal din februarie 1941 despre gestul de absolută gravitate şi repulsie comis cu ocazia Sfântului Neculai de către nişte elevi huligani care au batjocorit icoana din coridorul principal, fapt pe care Nicolae Macovei, fostul director de atunci, a confirmat în faţa Conferinţei profesorilor că nu l-a cunoscut.
TRAIAN LUCHIAN s-a născut la Igeşti, judeţul Storojineţ în 1904, în familia unui profesor la liceul militar. Licenţiat în filologie modernă, a predat limba română, latină şi franceză la Storojineţ, Vijniţa, Câmpulung, Fălticeni. În anul şcolar 1946–1947 a fost director la liceul nostru ancorând în realităţile grele ale epocii şi încercând unele rezolvări. Politica prosovietică, combaterea ideologiei burgheze şi afirmarea celei comuniste au menţinut încă starea de suspiciune. Mulţi elevi erau bănuiţi de orientare greşită, elementul ideologic fiind un obiectiv la ordinea zilei.
VASILE GH. POPA născut în 1912 la Mălureni-Nicoreşti, judeţul Galaţi, a făcut studii teologice şi filologice. În 1938 a fost angajat la Episcopia ortodoxă română a Maramureşului, zona Sighet. Între anii 1940–1946 a funcţionat ca angajat al Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei, slujind în parohie. Din 1946 se angajează ca preot la acest liceu predând religia şi limba română până în 1951. După laicizarea învăţământului în 1948, predă doar limba română. În anul şcolar 1947–1948 a fost directorul şcolii desfăşurând o activitate meritorie. În perioada 1951–1960 a funcţionat la Liceul nr. 2; perioada de detenţie, ca şi în cazul colegului de cancelarie, profesorul Sorin Gorovei, îşi încetează activitatea şcolară o vreme. Eliberat în 1964, ocupă până în 1969 funcţii la I.A.S. Şoldăneşti. Din 1969 este reîncadrat la Liceul nr. 1 Fălticeni până în 1976 când este pensionat. Om de o generozitate deosebită şi de o cultură vastă, veşnic activ, profesorul a rămas senin şi entuziast, chiar dacă a avut atâtea de suferit. Munca îl făcea să uite şi să ierte. A fost mult iubit ca profesor şi ca director. A încurajat imboldurile poetice ale elevului său Nicolae Labiş, pe care l-a iniţiat în literatura clasică şi în marea poezie a lumii. A asigurat elevilor din internat condiţii de studiu, învăţându-i religia muncii şi organizând Societatea ştiinţifică, artistică şi literară a elevilor precum şi Cenaclul de la Casa de Cultură.
În vara anului 1948 semnează ca director şi VLADIMIR DZULYBA, născut la Cernăuţi în l896, ucrainean, profesor de germană care odată cu introducerea limbii ruse, predă acest obiect. De asemeni, semnează ca director şi în anul 1948–1949 împreună cu DAVID RIMER, subdirector sau director adjunct.
NICOLAE A ONOFRIESEI (ONOFRIESCU) născut la Rădăşeni în l908, a urmat liceul la Fălticeni între anii 1921-1928. În perioada 1929–36 continuă studiile superioare devenind licenţiat în Ştiinţele naturii. La Fălticeni este profesor din 1945. A condus şcoala între 1948–1950 ca director alături de V. Dzulyba sau David Rimer, revenind la conducere şi în alţi ani. Conştiincios şi serios în muncă, după ce un an a lucrat ca inspector şcolar (1950–51), a condus cu intermitenţe Şcoala medie nr. l împreună cu învăţătorul Ion Andriescu, născut la Nigoteşti, cu profesoara Alexandrina Năstac, cu Ioan Baldazar sau Constantin Ilioaia, până la pensionare. A asigurat un echilibru absolut necesar în perioada tulbure şi agitată de ideologizare forţată şi sindicalizare. A fost, cu întreruperi, director timp de peste 10 ani. Şcoala de 11 sau 10 clase, cu note de la 1 la 5 şi organizarea în pătrare, cu examene anuale avea nevoie de spiritul cumpătat al seniorului.
VASILE BOGDANEŢ născut în 1907 la Găuzeni, judeţul Orhei s-a aflat la conducerea şcolii în anii 1950–l952. Profesor de fizică, a avut un băiat Valeriu, coleg cu Nicolae Labiş, devenit tot profesor de fizică, funcţionând la Bacău şi care, la Centenar, ne-a vorbit de adolescenţa şi primele iubiri ale poetului de la Mălini. Vasile Bogdăneţ preda şi cursuri de limba rusă colegilor de cancelarie în conformitate cu viaţa politică şi comandamentele epocii.
IOAN BALDAZAR născut la Botoşani în 1927, absolvent al Facultăţii de Geografie-Geologie la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, a fost încadrat în învăţământ în perioada 1952–l967. Din 1954, cu intermitenţe (la începutul anului şcolar 1960–1961 a fost înlocuit o perioadă scurtă de profesorul VLADIMIR MARTUSIEVICI, născut în 1923 la Viprova, judeţul Orhei, şi în anii şcolari 1965–1967 când a fost inspector şef al Secţiei de Învăţământ a raionului Fălticeni). În 1967 un accident stupid îi provoacă moartea prin electrocutare. A condus unitatea împreună cu profesorul Onofriescu, cu Ion Andriescu sau Constantin Ilioaia. Cu mobilitate şi flexibilitate a gândirii, cu energie tinerească, a înviorat viaţa cultural-artistică a şcolii şi a instaurat o atmosferă de colegialitate ieşită de sub teroarea susceptibilităţii organelor politice. Vesel, glumeţ, spontan, cultivat, a decorsetat mult atmosfera tensionantă impusă de ideologia vremii, a îndemnat colegii şi elevii spre afirmare plenară printr-un respiro creator de interes pentru muncă şi învăţătură. Calităţile sale intelectuale şi tactul pedagogic l-au ajutat la aceasta. Spiritului sobru al colaboratorilor le-a adăugat mobilitatea tinereţii sale entuziaste. Activitatea a sporit în randament prin acţiuni extraşcolare asigurate cu tact şi la care el însuşi participa. Prestigiul instituţiei, a crescut învăţământul s-a stabilizat prin revenirea la studiile de 11, respectiv 12 ani. Perioada directoratului său a fost mai favorabilă receptării de ansamblu a culturii şi literaturii, cu o deschidere mai mare spre nou. Nici problemele administraţiei n-au rămas mai prejos. Suspiciunea din deceniul cinci a dispărut definitiv asigurând climatul propice şcolii. A fost decorat cu Medalia Muncii.
CONSTANTIN ILIOAIA, născut la Brusturi judeţul Neamţ în 1914, a fost mai întâi învăţător din l950 în această şcoală. Între timp şi-a continuat studiile, devenind profesor de matematică. Activ în viaţa şcolii, remarcat pentru conştiinciozitate şi putere de muncă, domnul director (aşa îl numim şi acum când a devenit nonagenar şi simţim că ochii i se umezesc a mulţumire pentru recunoaşterea meritelor sale puse în slujba şcolii fălticenene) este cel dintotdeauna: entuziast, cu iniţiativă, cu puterea gândului frumos, cu planuri, multe planuri concretizate în Monumentul Veteranilor de război, cu activităţi la Casa Corpului Didactic, Casa Pensionarilor şi Sindicatul Învăţământ, cu alte şi alte proiecte şi propuneri pentru comunitate, rezolvabile în viitor. În urmă, o viaţă de om cu nenumărate merite pornind de la organizarea acţiunilor artistice ale Sindicatului Învăţământ, în special a corului cadrelor didactice, a grupului cameral, a unor acţiuni care promovau talentele din învăţământ. Cu o scurtă perioadă când a fost director la Şcoala “Alexandru Ioan Cuza” (1960–1961), revine ca director când prim, când adjunct. A colaborat cu profesorul director Ioan Baldazar rămânând director prim când acesta a fost inspector şef al raionului. Din 1967 a coordonat conducerea împreună cu directoarea Doina Cozma, iar după 1970 şi cu profesorul director Gheorghe Gafencu. Acesta este de altfel “triumviratul” care a pregătit Centenarul. Energia inepuizabilă a directorului Constantin Ilioaia s-a manifestat din plin. Foarte multe din realizările materiale i se datorează. A îndrumat cu dragoste şi blândeţe activitatea elevilor din ciclul I şi II. Repet, omul cu tălpi de oţel a răspuns oricând prezent în şcoală până la pensionarea din 1976. Şi chiar şi după aceea. Între timp, şcoala lui a devenit mai mare: şcoala oraşului unde a slujit ca profesor de şcoala vieţii. Aşa îl revedem azi, veteran de război, veteran al învăţământului românesc, privit cu veneraţie de profesori şi foşti elevi, înscriindu-se în galeria “oameni care au fost” şi “oameni care sunt”. Profesor evidenţiat, medaliat cu Medalia Muncii clasa a III-a şi nenumărate diplome pe linie şcolară, sau ca veteran de război, Cetăţean de onoare al oraşului, domnul director mai are multe proiecte. Şi poate îl vom întâlni şi în 2014. I-o dorim.
DOINA COZMA, născută în 1938 la Tereblecea, pe teritoriul românesc dintre Siret şi Cernăuţi este absolventă a Facultăţii de matematică la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. A funcţionat în învăţământ din 1958; în mai puţin de 10 ani, devine cea mai tânără directoare. Creşte odată cu funcţia de mare răspundere pe care a primit-o şi se formează alături de soţul ei, directorul Filaturii, inginerul Gheorghe Cozma. Fire puternică, băieţoasă, fără complexe, a fost ajutată şi ascultată de profesori. De la o partidă de şah la o zi de muncă impusă prin hotărârile de partid şi de stat, directoarea a fost urmată pentru că a dat puterea exemplului. A fost alături de colegi şi elevi îngrijindu-se de asigurarea condiţiilor de viaţă, muncă şi învăţătură ale copiilor. A întreţinut spiritul de emulaţie, camaraderia şi colegialitatea. De aceea, toţi au sprijinit-o şi au urmat-o. Relaţia cu foştii elevi se menţine la fel de puternică şi azi. Echipa Centenarului în trio directorial – Cozma, Ilioaia, Gafencu – a fost un exemplu de coeziune. La expirarea stagiului, a condus Liceul nr. 2, reîntorcându-se la catedră aceeaşi colegă muncitoare, principială, glumeaţă, exigentă cu sine şi cu ceilalţi.
Doina Cozma, prima femeie-director din istoria acestei instituţii de învăţământ, rămâne un exemplu de muncă, devotament şi abnegaţie în şcoala pe care a slujit-o cu dăruire şi care acum, ca întotdeauna, o salută cu respect.
GHEORGHE GAFENCU, născut în 1936 la Drăguşeni în apropiere de Fălticeni, a absolvit Facultatea de filologie, secţia istorie. A revenit la liceu, după ce fusese director la Şcoala Şoldăneşti şi-şi făcuse stagiul de inspector şcolar şi vicepreşedinte al raionului; s-a angajat plenar, din 1968, în activitatea de pregătire a Centenarului alături de întreg colectivul. Devine al doilea adjunct cu probleme de administraţie şi învăţământ seral, apoi director prim împreună cu directoarea adjunctă Ana Dascălu până în 1984 când este numit Inspector General al învăţământului sucevean. Se întoarce ca director în toamna anului 1989, sfârşindu-se din viaţă în 1990. Energic, entuziast, constructiv, în 15 ani de directorat a realizat împreună cu colegii şi elevii nenumărate obiective aidoma lui V. T. Lovinescu, Gh. Stino, Constantin Ilioaia. Primul director amintit a văzut ridicându-se gimnaziul; cel de-al doilea a urmărit cu emoţie construcţia etajului; cel de-al treilea cu întreaga pleiadă (Ioan Baldazar, Doina Cozma, Gheorghe Gafencu) a realizat modernizarea impusă de Centenar. Cu Gheorghe Gafencu lucrurile stau altfel. S-a înzidit în corpul B, sala de gimnastică, cantină, internat, atelier. A trăit în perioada de mari construcţii edilitar-şcolăreşti în care, ca un alt Meşter Manole, a lucrat alături de “Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari”. Mult? Puţin? “Umbra” de care vorbea E. Lovinescu la Semicentenar, l-a prins în zid şi pe Gheorghe Gafencu. Bucurie a muncii şi bucurie a izbânzii. Si, negreşit, umbre pe care patima dăruirii le va estompa. Construind nu pentru sine, ci pentru contemporani şi posteritate, urmărind cu bucurie rodnicia colegilor şi a elevilor pe care nu mai prididea să-i laude cu orice prilej, a fost un exemplu. Inspectorul Constantin Chindea îi admira sinceritatea şi altruismul aprecierii laudative a semenilor săi. Câţi nu-şi datorează numele şi renumele, ieşirea din anonimat, directorului. Surprins de această pornire generoasă, profesorul universitar Mihai Iacobescu s-a hotărât să pornească la drum împreună scriind Monografia Liceului “Nicu Gane”. Onoruri, diplome, Ordinul Muncii clasa a III-a şi cel mai important din toate, Ordinul Şcolii, inexistent, dar prezent şi onorant pentru cel ce a pus instituţia mai presus de toate, slujind-o printr-o religie a muncii.
CREZANT GHENGHEA, născut la Humor în 1951, este absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. Tânărul profesor a venit la “Nicu Gane” cu energia clocotitoare a începuturilor. Din elevi şi-a făcut prieteni şi i-a călăuzit nu doar în abstractul matematicilor, ci şi concretul vieţii. Dinamic şi activ, a fost creatorul propriei sale imagini. Promovat ca director în 1984, a preluat din mers problemele complexe ale unităţii şi le-a onorat rezolvarea printr-o logică impecabilă. S-a impus în faţa colectivului didactic, a avut şi are elevi performeri, azi matematicieni cu renume; tranşant în relaţiile colegiale, nelipsit de simţul umorului, generos când este cazul, ironic adesea, bun cunoscător al psihologiilor umane, directorul face parte din familia învingătorilor. La catedră şi-a manifestat cu acelaşi energitism şi spirit de emulaţie lupta cu rutina şi inerţia, crezând în competiţia profesională loială şi urcând pe podium performerii-matematicieni.
Din ianuarie 2003, a revenit la conducerea Colegiului “Nicu Gane” cu noi forţe şi cu mai multă experienţă de viaţă. Şi ca un adevărat manager, adânc ancorat în realităţile şcolii, ale vieţii şi ale economiei de piaţă.
BOGDAN GRIGORIU, născut la Miroslăveşti-Paşcani în 1941, este absolvent al Facultăţii de Matematică de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Este greu să apreciezi activitatea celor din preajmă. Încercarea de a te menţine în limitele obiectivităţii nu permite sentimentalisme. Înainte de a fi director de şcoală, Bogdan Grigoriu a fost un foarte bun director de clasă ca diriginte iubit şi apreciat. Profesorul ocupă un loc important în topul şi clasificările de specialitate. In anii 1975–1978 a fost profesor cooperant în Maroc. A făcut parte din primul Parlament postdecembrist, fiind între 1990–1992 deputat în Adunarea Constituantă a României. Dar politica nu l-a atras. A revenit la şcoală, la marea lui pasiune – matematica – şi la elevi. Aceasta-i era vocaţia. L-a înlocuit în perioada cât a fost la Bucureşti directoarea adjunctă Magda Vultur, cei doi având o frumoasă şi rodnică preocupare pentru bunul mers al şcolii. Instruirea elevilor a fost activitatea prioritară; a trăit în deceniul nouă transformările şi inovările în Curriculum-ul şcolar. A readus clasele V–VIII prin concurs, pregătind pentru şcoala-mamă generaţiile ce băteau la poarta liceului. Activ şi apropiat de colegi şi elevi, a întreţinut o atmosferă destinsă, de bună colegialitate, apreciind performanţele şi încurajându-le. Cu sarcini în conducerea obştii, consilier, a pledat pentru şcoală. A organizat în continuare “Zilele şcolii” polarizând interesul cadrelor didactice şi al elevilor pentru această sărbătoare tradiţională şi a trăit bucuria de a obţine ridicarea liceului la rang de Colegiu. Cu eleganţă a vorbei şi a faptei, cu înţelepciune şi tact, după pensionarea colaboratoarei sale, inimoasa şi conştiincioasa Magda Vultur, a condus timp de un an împreună cu profesoara Magdalena Chira. Prin concurs, profesoara Doina Dominte a devenit director adjunct, aceeaşi bună comunicare stabilindu-se şi de această dată.
În anul 2002, expirându-i mandatul directorial, a revenit la catedră, capabil şi dornic de a o lua de la capăt, ca într-un nou început profesoratul pe care l-a înnobilat prin munca şi prestanţa sa.
(Extras din Colegiul Naţional “Nicu Gane” (1870-2003), p. 32-38, Mioara Gafencu, Sorin Gafencu)
NECULAI STURZU, profesor de limba si literatura româna cu rezultate remarcabile, pe linia traditiilor Colegiului, concretizate în buna pregatire a elevilor pentru examene si etapa nationala a concursurilor scolare, unde acestia au obtinut premii si mentiuni.
A condus institutia în perioada anilor 2005-2006, cu delegatie, si apoi, dupa concurs, pâna la pensionare, în 2010, având ca principali colaboratori pe prof. Liliana Oniciuc – dir. adj. , prof. Cristina Nechifor – consilier educativ, ec. Eugenia Haliga – contabil-sef, pe care le-a apreciat, în mod repetat, pentru competenta si loialitate.
În timpul directoratului sau, scoala a cunoscut o serie de prefaceri în ceea ce priveste infrastructura: consolidarea si reabilitarea corpului “A”, cu fonduri de la Banca Mondiala si de la M.E.C.T., reparatii la celelalte corpuri de cladire, înfiintarea a înca 2 laboratoare de informatica, a CDI-ului, a salii de muzica, a Capelei “Sf. Nicolae”, reînfiintarea laboratorului lingvistic si a cabinetului medical. Au fost dotate cu PC-uri si alte mijloace de învatamânt colectivele de catedra si toate laboratoarele.
A gasit mijloace de a-i stimula pe elevii care au obtinut premii nationale si internationale.
Pentru priceperea, devotamentul, chiar spiritul de sacrificiu manifestate ca profesor si director, a fost distins cu Diploma de Merit a MECT si cu Premiul “Gh. Lazar” clasa I. Dar, mai presus de acestea, si-a câstigat respectul elevilor si al parintilor acestora.
NECHIFOR ELENA-CRISTINA,
Cronica “în mers” a colegiului adaugă prin directoratul Elena Cristina Nechifor noi împliniri pe tărâm educaţional.
Un eveniment de anvergură – laurii la Olimpiada Internaţională de Filozofie din Turcia, 2007 – o propulsează pe tânăra profesoară în prima linie şi, entuziastă şi creativă, urcă pe podiumul managerial. Preia “ştafeta” în 2010 si organizează împreună cu directoarea adjunctă Liliana Oniciuc şi colectivul profesoral sărbătorirea a 140 de ani de învăţământ la “Nicu Gane”, şcoala fiind răsplătită cu Diploma de Excelentă Educaţională.
Absolventă a acestei instituţii, desăvârşindu-şi pregătirea în disciplinele socio-umane, a revenit şi a urmat drumul din bancă la catedră şi de aici în fruntea instituţiei pe care a onorat-o prin gând, faptă şi împliniri. A continuat acţiunea de modernizare a internatului, laboratoarelor, cancelariei, cantinei şi de montare a termopanelor la sala de sport şi în alte locaţii. Iniţiativa xeroxului pus la dispoziţia colegilor de cancelarie pentru a-şi pregăti teste de evaluare sau lucrări personale a fost de bun augur. A fost şi în fruntea acţiunii de înfiinţare a APCNNGF, Asociaţia absolvenţilor şi prietenilor Colegiului Naţional “Nicu Gane”, asociaţie cu statut şi personalitate juridică, aprobată prin Ordonanţă Guvernamentală.
S-au derulat şi sunt în derulare proiecte educaţionale cu profil local, naţional, european. Persoana I plural este ilustrată şi în parteneriatele profesor – parinti – elevi precum şi în Forul Internaţional al Democraţiei Tinerilor. Prezenţe active au fost şi în Săptămâna Educaţiei de Calitate şi în obţinerea steagului verde în Şcoala Eco şi în participarea la Festivalul internaţional de teatru “Birlic” şi prin Ziua porţilor deschise – toate găsindu-şi susţinere. Mai mult, evaluărileARACIP au adus colectivului profesoral titulatura – Scoală de Top. Numărul olimpicilor naţionali şi internaţionali şi al laureaţilor la concursurile sportive a onorat şcoala prin performanţele de vârf.
Cu echilibru şi calm, cu autoritate, exigenţă şi respect pentru oamenii şcolii, Elena Cristina Nechifor a adunat şi a dedicat şcolii în care s-a format şi în care activează, prinosul unei munci rodnice la care se adaugă şi omul cetăţii din Consiliul Local.
În cei doi ani de conducere a cules cu modestie roadele înaintaşilor şi a semănat pentru viitorime.