Școală Europeană

Ministerul Educaţiei Naționale a premiat marți, 4 iunie 2019, la Palatul Parlamentului, cele 87 de unități de învățământ preuniversitar câştigătoare ale Competiției Naționale „Şcoală Europeană”, ediția a XVI-a. În competiție au fost înscrise 136 de școli iar Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni s-a clasat pe locul 2, cu 190 de puncte din 200.

Titulatura „Școală Europeană” ne conferă recunoștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale.

Suntem mândri de rezultatul obținut de colegiul nostru! Este consecința unui efort de echipă. Tot ceea ce înseamnă managementul școlii și implicarea pe latura europeană a presupus participare, profesionalism, rigoare, iar titulatura obținută demonstrează, din nou, calitatea actului educațional din școala noastră.

Director,

Prof. Nechifor Elena-Cristina