Ora Pământului 2017 la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni

Ora Pământului 2017 la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni

 

A intrat în tradiția Colegiului Național „Nicu Gane” sărbătoarea Earth Hour. Acum zece ani, Australia a dat tonul manifestării atenționând asupra pericolului încălzirii globale. An de an, corala a devenit mai puternică. De opt ani, modest, dar sigur, glasul comunității noastre școlare se aude pe plan local, încadrându-se cu modestie în manifestările naționale și internaționale. În calendarul nostru de suflet, Ora Pământului are o importanță deosebită, fiind pregătită totdeauna așa cum se cuvine.

În acest 25 martie în care se sărbătorește și Buna Vestire, acțiunea noastră capătă valențe și mai profunde. Clasele a XI-a C și a IX-a E s-au implicat cu seriozitate. Fluturașii cuprinzând sfaturi pentru economisirea energiei au fost distribuiți de organizatori în clase și întâlniri stradale cu tineri sau vârstnici. S-au pregătit intervențiile pe probleme energetice care să fie tratate în plenul manifestării. Punctele de vedere despre energia solară, energia apei, energia eoliană și biomasă au fost susținute de elevii Amariei Ștefan, Apostol Otilia, Pleșca Petronela, Cojocariu Diana, Casandra Denisa, Popa Cătălina, Lupu Elena, Loghin Simona, Lupașciuc Mihaela, Grigoraș Marina și Edu Ioana.

S-a combătut consumerismul energetic exagerat aducându-se în atenție energiile regenerabile și neregenerabile, energiile alternative și proiecte care ar putea soluționa în viitor criza energiei la nivel global.

Pavel Narcisa, Moșneagu Cristiana, Nichitoaia Ana-Maria, Capră Tiberiu, Petrescu Adrian și Sava Ioan au intuit în proza de anticipație a cunoscutului Alexandru Mironov Pașaport pentru Maria posibilitatea pământenilor de a trăi și pe alte planete din Univers.

Predispuse la visare, grupul celor patru eleve din clasa a XI-a F: Azoiței Ștefania, Brădățan Simona, Cora Irina și Pintilie Ana-Maria ‒ pregătite de profesorii Primăvara și Codrin Bența ‒ au emoționat asistența prin versuri din poezia clasică și din creația proprie.

Recitalul muzical de calitate susținut și interpretat pe claviatura Orei Pământului de sensibilul Ștefan Neculau din clasa a VIII-a dat un plus de frumusețe manifestării desfășurate la lumina tainică și solemnă a lumânărilor și a lampioanelor ce îndrăzneau urcușul sus, tot mai sus. Prezența participanților în careu a fost mulțumitoare și civilizată. Ansamblul manifestării a fost gândit de Catrina Robert, Mogîrzan Filip și toată clasa a XI-a C. Imaginile foto ‒ Otilia Grădinaru și Vlad Vamanu ‒ grăitoare, sunt de neuitat și se constituie ca documente.

Nu-i putem omite pe cicliștii din clasele a VII-a, a X-a G, a XI-a F și a XI-a G organizați de dl profesor Codrin Bența ce au spus nu poluării, prin mersul pe bicicletă pe traseul str. Sucevei ‒ Mănastirea  Buciumeni.

Ne-au onorat cu prezența doamnele și domnii profesori Primăvara Bența, Viorica Bența, Otilia Grădinaru, Codrin Bența, pr. Tudorel Neculau și, nu în ultimul rând, profesorul Sorin Gafencu, inițiatorul Orei Pământului.

Activitatea ne-a pus în fața unei probleme majore privitoare la viitorul planetei, făcându-ne să înțelegem tâlcul aforismului când stingi un bec, se aprinde o stea și să aplicăm cu seriozitate propriul nostru management energetic.

Ambasadorii Energiei și Sănătății Pământului:

Pavel Narcisa, Catrina Robert și Mogîrzan Filip.

 

Articol preluat din Cronica de Fălticeni

 

Lasă un răspuns